sâmbătă, aprilie 25, 2009

Am fost în Cluj la Filth Fest şi trebuie să recunosc că a fost extraordinar. Ca să nu amestec ideile o să iau trupele pe rând.

Dead Shape Figure - Mi s-au părut ok, mai ales că au ştiut să facă show şi să "încălzească" publicul. Chiar dacă ei cântă thrash metal, gen pe care îl iubesc, nu pot spune că mi-au plăcut prea mult. Dar nici "naşpa" nu au fost. ( prietenii ştiu de ce zic asta :)) )

Turisas - Surpriza serii, în opinia mea. Au făcut un show deosebit, au venit costumaţi, au cântat cu atâta plăcere şi cu atâta chef încât dupa 1-2 melodii toata sala sărea şi dădea din mâini/plete. "Rasputin" şi "One more" mi s-au părut cele mai bune melodii pe care le-au cântat. A, da, şi "Battle metal". Pe Rasputin am ţipat, cântat, sărit, dat din mâini, deci a fost cam preferata mea. :)

Moonspell - Cred că a fost atracţia serii pentru majoritatea celor veniţi, în special cei non-gotheri. Au cântat piesa mea preferată, "Scorpion Flower", dar şi alte piese geniale, "Luna", "Alma Mater", "Vampiria", "Opium", "Full Moon Madness". Cât a cântat Moonspell am făcut headbang încontinuu, n-am avut timp nici să fac poze. Ah, şi era un tip în spatele meu care pe "Vampiria" îmi dădea cu pleata peste fund. În rest, totul a fost perfect. Au cantat superb, vocea ca pe CD, au vorbit cu noi, au trecut peste problema cu luminile. Deja îi iubesc.

Cradle of Filth - Headlinerii serii au fost primiţi cu aplauze, ţipete, "M-am udaaaaaaat!" (asta nu se ştie de la cine s-a auzit :-"). Majoritatea celor care au venit pentru Moonspell s-au cărat, ceea ce m-a cam enervat. Măcar talentul si vocea lui Dani meritau să rămână, mai ales că din câte am înţeles, datorită acelora care au plecat s-a întâmplat faza aiurea de la sfârşit. Ce m-a deranjat a fost că nu au cântat Nemesis, Nymphetamine, Temptation, mai nimic din ce îmi place mie în mod special. Noroc că au cântat Dusk and her Embrace, From the Cradle to Enslave, Under Huntress Moon şi de pe noul album Honey and Sulphur, The 13th Caesar, pe care le ador acum. Oricum, merită 10 pt show-ul făcut şi pentru decor. Păcat că n-a venit vârcolacul.


Ah, am vazut un gother in fustă. Da, era băiat şi avea fustă de piele si dres plasă. Da, ştiu. Nu, nu i-am făcut poză.
Şi am mai văzut un gother bun rău de tot. Da, era machiat.


Pt poze: http://www.metalhead.ro/poze/Album_foto_Cradle_Of_Filth_si_Moonspell_la_Cluj_Napoca-foto/Filth_Fest-foto-gid-103121-it-983756-l-1

2 comentarii:

Night Eternal spunea...

Pei bine ca n-a venit varcolacu`...ca daca venea oricum nu mai pleca din tara...il luam pe tren ajungeam cu el acasa...si-l puneam pe biblioteca =)))

Alexa spunea...

Stiu deja ce planuri aveai pt el =)) D-aia a plecat Dani suparat si n-a aruncat cu nimic in noi. Ca n-a avut cu ce. Iti dai seama daca venea grasa si arunca cu ea? =))))))