miercuri, decembrie 31, 2008
Hepi niu iăăăr.. 8-|
E ultima zi din 2008 şi de-abia aştept să se termine odată anul ăsta. Am avut cam mult ghinion şi vreau să îmi meargă şi mie bine. =))
Anul ăsta a avut momente bune, dar mai mult rele. Deci sunt îndreptăţită să vreau să vină mai repede 2009.
Partea mişto e că nici nu prea ştiu ce fac diseară/la noapte. Adică ştiu că mergem la unu' acasă, pe care nici nu-l cunosc. Cred că îl ştiu din vedere, ca e din liceu, dar.. mă rog. =)) Dup-aia cred că mergem la concert Iris. Şi mai departe.. who knows? Tot ce sper e să ne simţim bine şi să nu ne plictisim. Şi să bem.
Happy new year, sper să vi (mi) se îndeplinească toate dorinţele în anul ce vine. Whatever.
miercuri, decembrie 24, 2008
Rahat. D-ăla turcesc.
URĂSC CRĂCIUNUL. Şi nu o spun doar pentru a fi şi eu tru.. ci pentru că eu chiar îl urăsc. În perioada asta a anului mă cert cu toată lumea. Familie, prieteni, toţi. 8-|
Urăsc rudele alea nesuferite pe care le avem cu toţii.. Alea care vin şi îţi spun că te-ai făcuuuuut aşaaaaaa de maaaaaaaaaaaaaareee. Normal, în pula mea, doar nu vroiai să rămân ca-n a cincea. Doamne, câtă frustrare am de vărsat.
Mi-e dor de el. E atât de prost. Azi mi-am imaginat cum ar fi să moară. =)) Crăciunul îmi distruge viaţa.
Nu m-am mai schimbat de pijamale de 2 zile. Am fost să cumpăr suc în pijamale şi halat.
Am împodobit bradul cu tata şi, după ore de chin si de lupte seculare, l-am învins. Pe brad. Eh, atunci a realizat tata că l-am pus cam departe de priză şi n-ajunge. Aveam nevoie de prelungitor şi nu aveam niciunul liber. L-a furat tata pe ăla de la cuptorul cu microunde, dar s-a prins mama şi l-a recuperat. De dimineaţă pleacă tata în căutare.
Luni am muncit ca un sclav. Bine, exagerez. A trebuit chiar să spăl şi maşina. :|
Urăsc Crăciunul. Ce ascult? Nu, nu Hruşcă. Vezi mai jos.
Parazitii -Papibabum
Asculta mai multe audio Muzica »
sâmbătă, decembrie 20, 2008
Yesssss. :))
vineri, decembrie 19, 2008
Noroi.
Am căzut. :D
Am ieşit şi eu afară cu vără-miu şi încă un vecin, am cumpărat seminţe şi bere şi ne-am poziţionat la o bârfă mică. După o oră, o oră jumate.. am vrut să mă duc până acasă. Ei bine, când am pus piciorul pe stradă am simţit că fuge pământul de sub mine. Şi nu, nu era de la bere. Era noroi. Şi am căzut. Blugii şi skaterii sunt plini de noroi şi asteaptă să fie spălaţi. A, da, şi geaca.
În rest, o duc bine. Mâine o să lenevesc toată ziua cu Coca-Cola, multe dulciuri şi cartea de la Nevi. Am citit câteva pagini din ea şi mi se pare interesantă. Mă amuză tipa.
Ascult Ombladon-Cheia de sub preş de vreo 2 ore, mă simt mai bine când ascult melodia asta.
*emo moment on* Azi mi-am dat seama că nu vreau să fiu împreună cu el, probabil sunt doar sadică şi îmi place să mă chinui singură. *emo moment off*
duminică, decembrie 14, 2008
Scrisoare pentru tine.
M-ai dezamăgit. Credeam că eşti un băiat de încredere, dar se pare că m-am înşelat. Poate că tu eşti altfel, dar m-ai văzut atât de naivă încât nu te-ai putut abţine să nu profiţi. Ce naiba, doar eşti băiat. :)
Mă doare atât de rău când mă gândesc că sunt atât de neputincioasă în faţa a ceea ce simt pentru tine. Mi-ai călcat în picioare ce-mi mai rămăsese din orgoliu. Mă doare. Mă gândesc că aş putea să fac atâtea, să ţip la tine, să te lovesc, să fug, dar nu fac nimic pentru că prezenţa ta mă hipnotizează şi nu îmi dau seama că îţi baţi joc. Ştii că te iubesc şi îţi baţi joc.
Ar trebui să te urăsc. Eşti primul care mă face să-mi uit principiile, eşti primul care profită de sentimentele mele. Eşti primul pe care îl iubesc.
M-ai dezamăgit.
vineri, decembrie 12, 2008
Sunt mămică.
E cam urât şi a ieşit blond. Ciudat.
Mălina: pe cine pusăşi tată?
Eu: pe ....
Eu: ciudat e că a ieşit blond
Eu: cred că l-am înşelat
sâmbătă, decembrie 06, 2008
50.
Anyway, trebuie să spun ce îmi mănâncă mie timpul.
1. Liceul. 7 ore pe zi + aproximativ o oră drumul.. aşa se duce ziua mea. Mai ales că învăţ şi după-amiază.
2. PC-ul. Dimineaţa înainte să plec, seara până mă culc îmi fac de lucru la PC. De curând am realizat că sunt dependentă de internet. Damn.
3. Ieşirile cu prietenii. Asta chiar îmi face plăcere, spre deosebire de mersul la liceu.
4. Cititul. Îmi place să citesc dacă am o carte într-adevăr bună. Altfel, mă plictisesc repede şi o uit pe undeva.
5. Dormitul. Dorm mult. Am nevoie de cel puţin 9 ore ca să mă simt în largul meu pe parcursul zilei. Şi, de asemenea, trebuie să beau neapărat o cafea/un cappuccino/ceva.
Şi, da, leapşa se duce la Simona pentru că îmi place să o enervez.
Vă iubesc pe toţi şi vă pup dulce, cum ar spune un bun prieten de-al meu. :))
:)
Mai bine zic de meciul cu Fiorentina. La care a luat tata bilete. :x De-abia aştept, n-am mai fost demult la un meci. De fapt, de când n-am mai fost eu a început seria aia de 13 meciuri fara victorie. Se pare că le aduc noroc. :))
Oricum am aşa un feeling că vom câştiga, nu ştiu de ce.
luni, decembrie 01, 2008
Mamă, te iubesc, dar nu ca pe Steaua!
Ultima dată când am plâns de fericire a fost imediat după golul (din offside, recunosc) lui Bănel Nicoliţă în returul cu Galatasaray. Tot meciul am stat cu pumnii încleştaţi, am stat neclintită, nu am scos niciun cuvânt. Stăteam cu ochii aţintiţi la meci şi mă rugam să nu ne dea turcii gol. În momentul în care am realizat că am înscris m-a bufnit plânsul. Automat, fără să realizez. De ce? Pentru că iubesc Steaua. Am plâns când a pierdut titlul anul trecut. Am plans când a plecat Ogararu şi când a plecat Dică. Mi-au dat lacrimile când am citit Super Steaua şi am regretat că nu am prins acea perioadă. De mică am trăit cu Steaua în inimă. O dată i-am zis în glumă tatălui meu "Gata, ţin cu Rapid.", iar el mi-a răspuns "Alex, iubeşti Steaua. N-o să ţii niciodată cu altă echipă, crede-mă." Câtă dreptate a avut. Am simţit nevoia să scriu acest post pentru a-mi reamintii ce înseamnă Steaua. Mi-e frică să nu renunţ la pasiunea mea din cauza acelui om ce a distrus echipa. Nu merită nici să-i scriu numele. Mi-e silă să-l mai văd la televizor, să-i aud declaraţiile de căcat.
Din cauza Stelei am plâns de fericire, de supărare, de oftică. Şi totuşi e ca un drog pentru mine. Nici dacă aş vrea, n-aş putea renunţa la asta. Iubesc Steaua pentru că fără Steaua nimic n-ar mai fi la fel.
Ciobane, afară din Ghencea!
Unkle-Be there
duminică, noiembrie 30, 2008
Speranţă.
Îl iubesc, nu pot nega asta. Îl iubesc aşa cum este el, cu defecte şi cu personalitatea lui ciudată. Pur şi simplu, pentru el simt ceva ce n-am mai simţit niciodata. Am încetat să mă mint şi să mă prefac de ceva vreme. În ochii mei, el este perfect pentru mine, poate nu e aşa. Poate nu ne potrivim deloc, poate horoscopul nu ne vrea împreuna. Nu-mi pasă. Pentru mine el este perfect. O să cred asta până la proba contrară. :)) Deja mă simt mai bine.
*trebuie să fac lista cu ce vreau de Crăciun, material mă refer, nu ca postul de mai jos.=))*
sâmbătă, noiembrie 29, 2008
Leapşă, domne, iar.
Aşa, că tot iubesc eu Crăciunul, am primit o leapşă de la Necunoscutu' în care să spun 10 lucruri pe care le vreau eu de Crăciun. Să vedem..
1. Zăpadă. Crăciunul fără zăpadă nu are farmec.
2. Să fiu cu familia. Altfel nu concep Crăciunul. Cred că e singura sărbătoare pe care cred că o voi petrece mereu cu familia.
3. Mâncare. Multă, bună. Prăjituri, ciocolată, porc în toate felurile posibile. :))
4. Cadouri. Cât mai multe cadouri. Ador să primesc cadouri.
5. Să lenevesc cât pot eu de mult. Să mă uit la tv, că tot vor fi atâtea filme drăguţe, în spiritul Crăciunului.
6. Brad. Chiar dacă mama mă înnebuneşte cu Fii verde! 'n stuff, eu tot vreau brad natural. Dacă n-am brad natural NU e Crăciunul. Damn, iar m-am enervat.
7. Să nu mă cert cu nimeni. Măcar Crăciunul ăsta.
8. Vin fiert. Mult. Cu scorţişoară. Yummy.
9. Îl vreau pe el.
10. Să bată Steaua pe Fiorentina. =))
LE: Leapşa merge la Simo, desigur
Panică.
În aer pluteşte panica şi eu mă inec în neputinţă. I-aş spune lui X ce simt, dar Z a apărut iar în peisaj şi sunt nehotărâtă. M-aş apuca de învăţat, dar mi-e lene. Aş face planşele la desen, dar n-am talent şi îmi fac nervi. Vreau să treacă odată şi iarna asta. Să vină primăvara, să fie ziua mea şi toţi să mă pupe-n fund măcar pentru o zi.
Am cam rămas fără Cola. Căcat.
vineri, noiembrie 28, 2008
L***x
Pornind de la un sărut de la bal (care, btw, NU s-a întămplat, trădătorilor.), apoi trecând (cu discuţia, perverşilor) prin ceva sado-maso, dupa ce am fost daţi afară de la ora de mate (4 persoane) şi după ce m-am supărat de câteva ori pe ei s-a ajuns la.. uuff.. :
cine spune cuvântul ăla de începe cu L şi e făcut prezervativul din el primeşte căteva bobârnace, sau ce-s alea.
Suntem cam emo.
duminică, noiembrie 23, 2008
Leapşă, domne..
Non-verbale:
-când am emoţii îmi muşc buzele.
-când sunt nervoasă mă joc cu o şuviţă de păr :))
Verbale:
-"taci acolo!"
-"mă rog.."
-"hai frateee.."
-"deci.."
-"iar faci curvăsăraie?" =))
şi cam atât îmi vine acum în minte. :-?
ah, şi să se ducă leapşa mai departe la Simona că tot n-a mai postat de mult. :D
Heheeeeee.
Azi (mă rog, ieri) am avut balul. Nu ştiu de ce am fost atât de nerăbdătoare, nici măcar nu sunt boboacă. Eniuei, m-am distrat, a fost mult mai tare decât anul trecut. Am băut puţin vin, 2 beri, multă Cola şi am dansat ore întregi. Am făcut un twist cu Mălina să ne ţină lumea minte toată viaţa. A cântat Alex, eu nici nu prea l-am observat, chiar dacă stăteam la ~1 metru de el. Eram fascinata de Freak (acuma chiar că heheeeee).
Din alt punct de vedere, a fost o zi cam tristă ("Ce trişti sunteţi, bă!"). Nici nu ştiu la cine să mă refer când scriu postul. D-asta nu e bine să nu ştii pe cine iubeşti: nu ştii despre cine să povesteşti pe blog. =))
Mai bine nu mai zic de niciunul. Păi ce pălăria mea..
Mâine lenevesc toată ziua, trebuie să-mi revin. Am uitat să menţionez că am avut nişte tocuri mari-mari-mari. Şi mi-au terminat picioarele, am tălpile umflate. =))
Mă duc să mă culc. Noapte bună.
luni, noiembrie 17, 2008
sâmbătă, noiembrie 08, 2008
Inimi încătuşate.
Practic, sunt dărâmată psihic. Mă amăgesc singură, îmi fac curaj, ca apoi să îmi zic "renunţ". Seara îmi promit că nu mă mai gândesc la el, că nu mă mai las amăgită, că voi trece peste. Dar dimineaţa uit de tot ce mi-am promis şi o iau de la capăt. Ma doare îngrozitor şi nu mai înţeleg nimic. Chiar nu mai ştiu ce să cred.
Vreau să vină iarna. Să stau, să privesc pe geam zăpada, să fug prin zăpadă cu geaca pe mine până la fumoar ca să fumez necesara ţigară. Nu ştiu.
Am nişte vise ciudate. Îmi tot visez un coleg de clasă cu care în realitate nu am (aproape) nicio treabă.
Sunt singură acasă şi mi-am băgat pizza la cuptor. Presimt că i screw it şi rămân nemâncată. Beau vin şi regret că nu am scorţişoară ca să-l beau fiert.
Mă chinui să-l uit pe el şi îmi doresc să mă îndrăgostesc de B.
Patetic. :)
joi, noiembrie 06, 2008
vineri, octombrie 31, 2008
De ce el?
Regret tot ce s-a întâmplat. Mă doare sufletul că a fost al meu şi l-am pierdut. De ce sunt atât de penibilă? De ce simt că gândul îi e tot la mine? Oare mă amăgesc? Am început să-mi pierd speranţa. Nu ne potrivim. Fizic, psihic, cine mai ştie? E dureros. Mă simt emo zilele astea. Duminică nu o să ies din casă, o să stau singură, eu cu gândurile mele.
Mâine e meci. Încă un motiv să mă simt aiurea. Îngrozitor.
Nu mă duc la prima oră.
Mă doare.
Post scris într-un moment de slăbiciune. Am avut o săptămână îngrozitoare. Vreau să plec departe.
marți, octombrie 28, 2008
Fuse şi se duse.
Ce am facut eu? Pai m-am imbatat si pe la 2 noaptea imi cautam pantalonii de pijamale. Eram in tricou si in chiloti si bateam in usa la baieti ca parca-i uitasem pe acolo. :)) S-au intamplat multe faze foarte misto, dar nu vreau sa le fac publice ca, deh, se supara baietii pe mine. Ma culc. Vreau inapooooi.
asa am trait eu excursia asta. =))
vineri, octombrie 24, 2008
Plec, pa!
Acum trebuie să plec la şcoală, dar vreau mai întâi să scriu un post. Mâine dimineaţă la 7 plec în excursie in Tuşnad, deci probabil că diseară voi fi ocupată cu bagajele şi cu nani. :) Eu sunt îngrozitoare la făcut bagaje, întotdeauna uit ceva important. Aşa a fost întotdeauna şi nu mă aştept ca acum sa fie altfel. Asta aşa, ca o paranteză.
De-abia aştept să treacă şi ziua asta de şcoală, care presimt că va fi extreeem de plictisitoare şi de lungă. Mai e şi urât afară.
Şi încă ceva, asta pentru Marius, că ştiu că mă citeşti: când iubeşti cu adevărat nu trebuie să cauţi motive pt a explica de ce o faci. :) Sunteţi împreună, fericiţi, încetează.
marți, octombrie 21, 2008
.
luni, octombrie 20, 2008
Suflete pereche.
Mecena-suflete pereche
Asculta mai multe audio Muzica »
vineri, octombrie 17, 2008
Sunt o norocoasă.
luni, octombrie 13, 2008
Pe principiul "blonzi, dar macar eu m-am vopsit".
eu: dar cand e?
el: deci maine la 5 fara 15
eu: pai cum?
el: pai cum ce?
eu: de ce ?
el: ce de ce?
eu: de ce la ora aia?
el: pai ce are ora?
eu: pai eu sunt la scoala la ora aia
el: si daca esti tu la scoala tre sa se mute ora?
eu: nu
el: si atunci?
eu: si atunci ce?
el: deci pana la urma iti pasa de meci?
eu: da
el: pai..
eu: ziceam si eu..
sâmbătă, octombrie 11, 2008
luni, octombrie 06, 2008
Maybe.. :-?
În altă ordine de idei (cât îmi place să zic asta), ascult de vreo două zile imnul echipei Galatasaray Istanbul. O fi ceva rău?
Şi, ca să vedeţi cât sunt de norocoasă, magnifica mea relaţie e pe cale de a se duce dracului. Nu ştiu de ce, ştiu doar că iar o să aud "Ti-am zis eu!" de la mama şi de la Alina. Deocamdată, cam totul merge prost. Profa de mate mă enervează, cu Alex s-a stricat treaba, am atâtea de făcut săptămâna asta. Mâine trebuie să mă trezesc iar devreme şi să mă duc până în Rahova, unde presimt că n-o să rezolv nimic.
Şi am observat că în zilele în care mă îmbrac gros devine cald afară la o oră după ce am ieşit pe uşa casei. Mâine vreau să-mi iau fusta, deci dacă începe să ningă, de la asta e.
sâmbătă, octombrie 04, 2008
Fără suflet.
O zi fără să zâmbesc. Cum ar fi? Cred că lumea mea s-ar dezechilibra. Îmi este atât de greu să rămân supărată. Mă supăr repede, dar îmi trece la fel de repede. Ieri m-am trezit târziu, m-am imbrăcat în grabă, m-am grăbit să ajung în staţie.. am uitat să zâmbesc. De obicei, mă trezesc binedispusa, zâmbind (atunci când nu sunt trezită de ea cu vreun sms), după aceea îmi dau seama cam câte am de făcut si dispare orice urmă de fericire, fiind înlocuită de grabă, îngrijorare.
Revin. Deci ieri, practic, am alergat până în staţie, la metrou am dat coate, am fugit pe scări, am ajuns, m-am întâlnit cu Corina la ieşirea din metrou şi.. am zâmbit. Atunci parca toată viaţa mea a încetinit si a reintrat în cursul ei normal. Am redevenit chill, zâmbind la lume pe stradă şi vorbind mult.
Practic, zâmbetele sunt 90% din mine. Restul nu contează decât într-o mică măsură.
luni, septembrie 29, 2008
Tu.
Acum pentru mine eşti doar tu.
Te iubesc pentru că m-ai făcut să văd lumea cu alţi ochi.
Te iubesc pentru că alături de tine pot fi întotdeauna EU.
Te iubesc pentru că ştii să mă faci să râd.
Te iubesc pentru că ne certăm în legătură cu fotbalul.
Te iubesc pentru că nu cedezi când ştii să ai dreptate.
Te iubesc pentru că mă ajuţi să îmi dau seama când greşesc.
Te iubesc pentru că alături de tine am învaţat ce înseamnă cu adevărat iubirea.
Acest post este pentru tine, îngerul din iadul meu. Ti voglio amero per sempre. :)
Marco - Ingerul din iadul meu
Asculta mai multe audio Muzica »
duminică, septembrie 28, 2008
Lăăăăv stori.
În primul rând, de azi scriu cu diacritice. Aşa mi-a venit mie.
Trăiesc o poveste de dragoste complexa. Ne-am cunoscut ciudat, am avut o primă întâlnire ciudata. Totul e atât de ciudat încât e minunat. Prima întâlnire s-a petrecut la KFC, la Romană, acolo. Ne cunoşteam destul de bine de pe mess, deci am avut multe subiecte de discutat. Şi, totuşi, simţeam că ceva nu e în regulă. Nu simţeam acel "ceva". Din câte am observat, el simţea. Acasă am vorbit la fel de mult pe mess. Totul era ok, doar că nu mai era misterul ăla. Ţin să precizez că înainte să ne întâlnim nu vazusem decât o poză cu el. Era.. delicios în realitate.:D
A doua întâlnire a fost altfel. Ne-am ţinut de mână, prin corpul meu treceau mii de fiori.. Era deosebit totul. Sar peste detalii. :))
Încep, uşor-uşor, să cred în iubire. Pentru că nu am mai vorbit cu el de acum 2 ore şi mi-e dor de vocea lui. Şi sunt conştientă că nu ne mai vedem până miercuri şi I could kill someone, aşa de rău mă simt.
Nu credeam că EU voi simţi vreodată aşa ceva. Mă gândesc doar la el, ascult formaţiile lui preferate (Vama, Praf în ochi etc.) şi zâmbesc tâmp. Am până şi status de dragoste pe mess, atât de penibila m-a facut this man.
Kelly Family - fell in love with an alien
Asculta mai multe audio Muzica »
sâmbătă, septembrie 27, 2008
Am racit.
..si cred ca innebunesc. Pana sa inceapa scoala vroiam sa fie frig, sa ploua. Vroiam toamna. Acum vreau vara inapoi. Si vreau sa am iar parul lung si blond. Ce se intampla cu mine?
Am o viata extrem de plictisitoare. Ma trezesc pe la 9, plec pe la 12 la scoala, acolo aceleasi chestii (in pauze fugim pana afara, bagam tigara, fugim inapoi, ne batem cu liniile-fgm nevi ca am urma pe spate-, si asteptam sa se termine orele), ajung acasa pe la 7-8, mananc, stau pe mess, ma culc si gata ziua. 5 zile din 7 asta se intampla. Iar acum, ca a venit week-end'ul, eu sunt racita si nu am de gand sa ies din casa. Vreau sa stau si sa ma indop cu ceaiuri si ciocolata. Atat.
Sunt obsedata de Arssura (cu Ada din Mecena si Sweed) - O privire. Nu stiu de ce. Ma intristeaza, dar o ascult incontinuu, totusi. Vreau vara. Vreau vacanta. De fapt, nici nu stiu ce vreau. Ma bag in pat cu o carte si ceaiul meu dulce. Noapte buna, va poopik doolcik! :))
marți, septembrie 23, 2008
Ofer putine lucruri..
Next thing. Acum voi baga ceva personal. Sunt confuza, ok? (a se citi postul despre horoscop, de mai jos.) Nu stiu ce simt, pentru cine si mai ales de ce. Nu sunt indragostita, majoritatea imi sunt indiferenti, ceea ce e ok din partea mea. Asa sunt eu, nepasatoare. Dar iegzista una bucata baiat care ma face sa tresar de fiecare data cand ma priveste, cand imi zambeste. Si asta doare. Pentru ca nu cred ca am trait vreodata o situatie asemanatoare. Nu stiu cine e, il tot vad intamplator si niciodata de aproape. Dar tocmai asta e. Ca il tot vad. Mereu. In masina, in metrou. Dar doar din departare. Ciudat.
miercuri, septembrie 17, 2008
Oh, hai Vasile!
vineri, septembrie 05, 2008
Calitate: mutabila. Nu stiu niciodata daca vin sau ma duc. Sunt aici si acum. Dar maine e posibil sa fiu plecata.
Simbol: pestii. Alunecoasa ca un peste. Piranha. Rechin. O combinatie intre Moby-Dick si Kraken.
Guvernator: Neptun, zeul aburelilor si al mirajelor in desert. Zeul promisiunilor in van si al tuturor lucrurilor ude.
Activitate preferata: Testez combinatii de medicamente ca sa le decopar efectele halucinogene. [-(
Carte preferata: „Ghidul comunicarii intergalactice” (no way.)
Model in viata: betivul de la carciuma din colt. (no shit?)
Idol romantic: „Hot Lips” Hoolihan
Slujba ideala: bocitoare profesionista.=))
Prima intalnire ideala: in pivnita unei crame, cu o sampanie in mana, la lumina lunii reflectata in sticlele de vin (omg:x)
Fraza cheie: „Sunt confuz” :)
Fraza de agatat preferata: „Vrei ceva de baut?”
Zona erogena: picioarele. Fetisuri legate de picioare, lanturile de la glezna. (omg, i'm a pervert.)
Ciudatenie sexuala: iti soptesc „Nu am mai facut asta pana acum”. Functioneaza incredibil de mult timp. :))
Stil romantic: ma las in voia valurilor. :X
-Nefericiri, secrete, auto-martiriu. Mi se mai spune lada de gunoi astrologica, adica am cate putin din cele 11 semne precedente. Asa ca sunt de 12 ori o ticaloasa. :>
-Sunt o visatoare incurabila, sunt naiva, dezorganizata, mereu neatenta si pe de-ntregul neajutorata.
-Am o personalitate naiva si escapista. Trec prin viata cu ochelari de cal si lentile roz care filtreaza toate adevarurile neplacute.
-Atrag profitorii. :))
-Teama de schimbare imi omoara creativitate si ma impiedica sa realizez vreo chestie. :(
Sunt foarte promiscua si o relatie stabila nu ma impiedica sa imi fac de cap. O sa iti placa atentia pe care ti-o voi acorda la inceput, dar adevarata mea vocatie e sa te enervez. >:) Poate ca par fragila, neajutorata si nepamanteana, dar am o structura de otel. Cearta-te cu mine si o sa fac spume sau o sa interpretez rolul "vai, nefericita de mine", prabusindu-ma pe cea mai apropiata piesa de mobilier. De fapt, imi plac circul si certurile. De obicei sunt foarte desteapta, dar nu ma pun in valoare din cauza atitudinii mele aiuristice. Par altruista, devotata si intelegatoare, dar o sa plec cu o bucata din sufletul tau in maini.
-Am nevoie de timp singura.-Lauda-ma deseori.-Iau foc daca imi zici ca blufez.
Zodii compatibile: Taur, Rac, Scorpion, Capricorn.
***descriere luata de pe http://horoscop.rol.ro/. Ciudat e ca mi se potriveste.
joi, septembrie 04, 2008
Uneori..
luni, august 11, 2008
Vreau sa vina toamna.
Vreau sa vina toamna. M-am saturat de caldura asta, m-am plictisit sa lenevesc, sa fac insolatie daca ma incumet sa ies in timpul zilei. Vreau ploaie (multa.). Nimic nu se compara cu drumul prin ploaie pana la cafeneaua micuta si calda unde ma asteapta prietenii sau mi hombre. Iar atunci cand e furtuna sa stau in casa, cu un ceai de fructe langa geam, visand departe. Ce poate fi mai frumos decat sa iesi cu prietenii si cand va e lumea mai draga sa inceapa o ploaie din aia rece? Mi s-a intamplat asta de atatea ori incat a devenit o obisnuinta. Anyway. astazi am avut o zi de rahat. Ma tot chinui de cateva ore sa instalez un joc, stiam eu ca nu sunt buna la asa ceva. Dar il vreaaaau.:-< Aseara am ascultat meciul Steaua-FC Brasov la vechiul meu radio. Ma calca pe nervi GSP asta.: Doar nu vor sa-mi cumpar eu DIGI TV doar ca sa vad niste meciuri. Si in plus pe sport.ro nici nu au dat faze din meci sa vada si ochiu' meu golurile. Ca ascultam la radio cum se minuna nenea comentatorul intr-un hal de-mi venea sa plang ca nu vad. Dupa golul lui Arthuro a tipat incontinuu pana s-a terminat meciul. Daca ar fi aparut langa mine in momentul ala jur ca i-as fi dat cu radioul in cap.(comentatorului, nu lu' Arthuro, manca-l-ar mama pe el de frumusel.)
A, da, am uitat. De ieri tin regim. Daca se poate numi asa. Adica beau apa cu tonele, dar am o pofta de mancare de n-ati pomenit. Si ma abtin, si ma chinui sa nu ma gandesc la ce am prin frigider. Ieri nu prea mi-a iesit faza, deci am mancat cam mult. Azi nu am mancat decat micu' dejun (un ou, o felie de paine de secara si o bucatica de branza). Acu' tre sa vina mama din Carrefour, deci sa vedeti ce chin pe capul meu sa vad numai bunatati si eu sa rontai un morcov. Pana la urma cred ca ma las de regim. Imi place mancarea, ador sa mananc, iar Pepsi cu gheata, baut cu un pai colorat ma atinge fix la inimioara pe caldura asta. Dar ma tot gandesc ca nu o sa ma incapa uniforma ca eram mai slaba in mai. Va dati seama? Sa duc frumusel uniforma inapoi zicand "Stiti, cam pocneste fermoarul cand ma imbrac". Asta n-ar fi deloc frumos. Deloc. Deci macar luna asta sa tin nenorocitul asta de regim.=)) Si cred ca o sa-mi iau haine mai rap, asa largi, sa maschez putin abdomenul ne-misto.=))Si vreau sa-mi iau tricou cu Parazitii. Sper sa gaseeeeeeeesc.:x [Post scris in perioada mea fara net. Nu mai stiu exact data.=))))]
Fara scrupule.
joi, iulie 31, 2008
Ai mei.
Stau si ma gandesc, cum spuneam in postul de mai jos, la prietenii mei. Acum ceva timp eram atat de fericita si ma consideram implinita. Stiam ca orice ar fi am multi prieteni langa mine. Zilele trecute vroiam sa ies la o bere si pur si simplu nu aveam cu cine. Nevi si Simo sunt certati, iar eu as fi vrut sa ies cu ei amandoi, nu separat ca pana acum. Deci am inceput sa caut pe altcineva. Nimeni, frate. Nimeni! Bine, cativa sunt plecati din Bucuresti. Dar nu asta conteaza. Conteaza ideea de singuratate. Ma simteam singura. Foarte singura. Dar in postul asta nu vreau sa ma plang. Vreau sa le multumesc celor care sunt alaturi de mine in momentele grele. Pentru ca adevarul este ca am prieteni buni, chiar daca mai dispar ei din peisaj. Lasa ca o sa inceapa scoala si ne revenim noi. Vom fi iar gasca aia care baga lumea in sperieti. :)) Sa mergem iar cu berea la 2 litri in Izvor sau la pizza la taverna noastra. Doamne, ce optimista sunt de la un timp. O fi de la iarba?
Deci da.
vineri, iulie 18, 2008
What is real love??
Stiu multi care mi-ar raspunde cu da. Dar sa presupunem ca persoana pentru are ati avut in trecut un mare crush v-ar propune sa iesiti undeva si s-ar da la voi cu subinteles. Nu-mi spuneti ca nu v-ati simti bine. :))
Atunci cand stai departe de ea o perioada lunga de timp, iar tu in tot timpul asta o ai doar pe ea in minte si ai face orice sa fugi pentru a fi alaturi de ea.. este dragoste.
Atunci cand simti ca merita sa te schimbi, sa renunti la cel mai important viciu al tau, chiar daca nu ti s-a cerut, pentru ca stim cu toti ca te va iubi exact asa cum esti, chiar daca fumezi, bei sau iti place muzica rock, iar ea e manelista convisa. (Wtf?!).. este dragoste.
Atunci cand iesiti cu gasca si ea se simte inconfortabil, iti arunca o privire si tu iti dai seama ca trebuie sa plecati ca ati lasat cuptorul deschis.. este dragoste.
Atunci cand ai de ales ai de ales intre o intalnire cu prietenii si una cu ea si tu o alegi pe cea cu prietenii pentru ca nu i-ai mai vazut de mult si stii ca nu se va supara pe tine.. este dragoste.
Atunci cand stai seara in pat si te gandesti la primul vostru sarut si zambesti incontrolat.. este dragoste.
Atunci cand iti spune "te iubesc" imediat dupa ce ai facut o greseala si te-a certat 2 ore incontinuu.. este dragoste.
Atunci cand trebuie sa ii dovedesti in 3 moduri, cel putin, ca meriti sa te ierte si ea totusi o face atat de usor incat te gandesti daca chiar trebuia sa ii scrii si scrisoarea aia plina de dulcegarii (da, trebuia, pentru ca fetelor le place sa va vada cum va chinuiti pentru a le recastiga increderea, chiar daca noi va iubim atat de mult si v-am ierta imediat, VREM sa vedem ca v pasa) .. este dragoste.
Atunci cand va cunoasteti atat de bine incat poti sa ii cumperi haine de ziua ei, iar ei sa ii placa si chiar sa i se potriveasca masura.. este dragoste.
Atunci cand esti atent la tot ce zice si pui intrebari (chiar daca subiectul e idiot, pe tine TE intereseaza, da?).. este dragoste.
..si eu ma mai intreb de ce nu pot sa-mi gasesc dragostea adevarata. :))
miercuri, iulie 16, 2008
I swear...
(Simona says:Sa mai reactionezi asa cand incerc sa te ajut si sa vezi ce bataie iti iei.)
sâmbătă, iulie 12, 2008
Sunt ghinionista? Da.
luni, iulie 07, 2008
bang-bang..
sâmbătă, iulie 05, 2008
Eu in juma' de pagina.Si-o poza.
Asta sunt eu? Sunt ciudata, da. Dar multa lume ma apreciaza tocmai pentru asta. A, da. Si nu sunt deloc modesta.:))
Let's see if my winamp knows me.
2. Will you get far in life?
3. How do your friends see you?
4. Will you get married?
5. What is your best friend's theme?
6. What is the story of your life?
7. What was/is high school like?
8. How can you get ahead in life?
9. What is the best thing about your friends?
10. What is in store for this weekend?
12. To describe your grandparents?
13. How is your life going?
14. What song will they play at your funeral?
15. How does the world see you?
16. Will you have a happy life?
17. Do people secretly lust after you?
18. How can you make yourself happy?
19. What should you do with your life?
miercuri, iulie 02, 2008
Eu, tu si restul lumii..
:-<
marți, iulie 01, 2008
Extraordinary Girl - Green Day
She's
An Extraordinary girl
In an ordinary world
And she can't seem to get away
He
Lacks the courage in his mind
Like a child left behind
Like a pet left in the rain
She's all alone again
Wiping the tears from her eyes
Some days she feels like dying
She gets so sick of crying
She sees the mirror of herself
And image she wants to sell
To anyone willing to buy
He steals the image in her kiss
From her heart's apocalypse
From the one called whatsername
She's all alone again
Wiping the tears from her eyes
Some days she feels like dying
She gets so sick of crying
She's all alone again
Wiping the tears from her eyes
Some days she feels like dying
Some days it's not worth trying
Now that they've pulled the fun in
She gets so sick of crying
She's
An Extraordinary girl
An Extraordinary girl
An Extraordinary girl
An Extraordinary girl.
or not.:)
El..
Acum vreau mai mult. Nu mai sunt un copil ce te priveste ascultator cand ii spui "Plec pentru scurt timp, dar voi venii inapoi, nu plange". Am crezut. Am asteptat. Am visat. Nu ai venit. Nu vei mai venii. Si nici macar nu e vina mea.
Sucul din pahar s-a incalzit, melodia noastra nu mai exista in playlist-ul meu. Acum dragostea are alt sens pentru mine.
Mi-am facut blog..
Nu stiu exact de ce mi-am facut blog. Nu stiu sa scriu frumos, nu sunt nici prea optimista. Dar am multe vise si sentimente pe care imi doresc sa le pun pe "hartie". Imi plac atatea lucruri marunte incat mi-ar fi greu sa le scriu pe toate intr-un singur post. De aceea promit ca voi scrie un post pentru fiecare lucru/persoana/fiinta iubesc. Incepand de azi. Dar intr-un alt post.