Regret tot ce s-a întâmplat. Mă doare sufletul că a fost al meu şi l-am pierdut. De ce sunt atât de penibilă? De ce simt că gândul îi e tot la mine? Oare mă amăgesc? Am început să-mi pierd speranţa. Nu ne potrivim. Fizic, psihic, cine mai ştie? E dureros. Mă simt emo zilele astea. Duminică nu o să ies din casă, o să stau singură, eu cu gândurile mele.
Mâine e meci. Încă un motiv să mă simt aiurea. Îngrozitor.
Nu mă duc la prima oră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu